Bata-te-ar pula lui Dzeu

Am auzit acum ceva timp o injuratura foarte interesanta, dezlipita din cate mi-am dat eu seama din graiul modovenesc.  Surpinzator de bogat si inventiv, se pare. Si trebuie sa recunosc ca a trezit anumite sentimente in mine, nefiind eu insumi insensibil la atractiile devotionale ale unei puli. Desi este o injuratura, greutatea unei asemenea puli fiind probabil vazuta ca o forta distrugatoare, am curajul sa ma opun acestei perspective sumbre. De ce trebuie sa-l vedem mereu pe Dzeu ca pe o entitate razboinica si periculoasa? Nu putem privi cu un ochi crestinesc macar la pula lui?

In primul rand incerc sa-mi imaginez cum ar arata o asemenea pula.  Dzeu fiind apogeul atator calitati, suprema supremitate, nu rezulta decat ca si pula lui ar trebui sa fie cea mai de seama dintre puli. A mai pula dintre toate.  Marimea e prima calitate care imi vine in minte. Desi cu totii stim ca ce e mult strica, presupun ca pula lu Dzeu in divina ei enormitate si-ar gasi locul tocmai acolo unde e nevoie de ea, oricat de stramt. Cam in acelasi fel in care insasi ideea de Dzeu isi gaseste locul in inima oricarui bun crestin, oricat de mica ar fi ea. N-ar trebui astfel privita cu teama, ci ca un o forta implinitoare care umple in deplinatatea sa tot ce e gol si neumplut.

Apoi cate alte calitati nu putem deriva. Forma, culoare, textura, miros, aroma, precizie, avant, statura, prestigiu. Sa te bata pula lui Dzeu. Ce bataie binecuvantata. Nu se zice oare ca e rupta din rai?

Si poate ca ar distruge in bataia sa. Dar nu tocmai la asta aspira orice sfiios crestin, sa fie consumat in dragostea sa pentru Dzeu? Sa fie inecat in suvoiul generozitatii sale? Iar cat despre revarsarea inspumata a esentei sale saditoare, ce putem zice decat "fericiti cei flamanzi caci se vor satura".

Acum inteleg de ce era Maria "virgina". Nu mai ramasese nimic probabil dupa. Cand n-a mai ramas nimic, cine putea nega ca fusese inainte totul.

In incheiere un indemn. In loc sa ne fie frica de pula lui Dzeu haideti sa ne deschidem cu totii catre ea cu ce avem noi mai bun. Asta o sa las la ratiunea fiecaruia.